“…Amagirile vin, tiptil, una cate una, si se furiseaza usor prin sparturile zidurilor gandurilor noastre, strecurand, din loc in loc, din buzunarele lor secrete, cate o infima picatura de otrava, pe universul nostru cenusiu. Apoi, profitand de faptul ca franghia ignorantei noastre sta mai totdeauna libera, coboara, nebagate in seama, in adancime si tes acolo, timp indelungat, draperii grele pe care le agata, cu mare arta, peste ferestrele constiintei. La sfarsit, multumite ca si-au facut bine treaba, pleaca de la noi cu mare zarva, razand zgomotos. Stupefiati, le privim indepartandu-se, asurziti de larma lor ascutita, … bine ca au plecat… De dupa gratii, ne face cu ochiul, Marea Dezamagire.”
Chiar daca decizia mea constienta de a-mi schimba viata a venit cateva luni mai tarziu, cred si azi ca inoirea fiintei mele a inceput in acest punct. Odata cu versurile catecului care in urmatoarele zile a prins contur. “… ne mintim zi de zi ca am fost, ca vom fi… si uitam mult prea des sa mai fim ” , “alergam dupa nori, alergam dupa vant, si deschidem, tarziu, pumnii goi…” Da, trebuie sa marturisesc ca, fara sa vreau, acest cantec si-a pus, in timp, pecetea si peste sufletul meu. Pentru a-mi aminti, in fiecare moment ca “fara Isus, toate sunt amagire…” |
